marți, 6 aprilie 2010

De ce este dificil să realizăm schimbările pozitive pe care le dorim?

Cred că oricine doreşte să schimbe câte ceva în viaţa personală: unii vor să înveţe să câştige mai mulţi bani, alţii vor să urmeze cursuri de perfecţionare într-un anumit domeniu, alţii vor să îşi îmbunătăţească performanţele sportive. Poate unii vor să renunţe la fumat sau vor să slăbească câteva kilograme.

Pentru fiecare dintre aceste schimbări există o motivaţie. Şi totuşi, unele schimbări, de fapt cele mai multe, sunt dificil de realizat. Perseverenţa ajută, dar foarte mulţi nu au perseverenţa necesară pentru a avea succes.

Transformările exterioare apar atunci când cele interioare au fost realizate.

În limba engleză sună astfel: “The inner game drives the outer game”. Nu vom obţine mai mulţi bani dacă nu vom deprinde mai întâi abilităţile necesare pentru a câştiga mai mult. Transformarea apare întotdeauna din interior şi se manifestă în exterior prin acţiunile pe care le facem şi apoi prin rezultatele pe care le obţinem.

Cum definim acel “interior”?

Eu ii spun SUBCONŞTIENT sau MINTEA SUBCONŞTIENTĂ.

Ce este SUBCONSTIENTUL?

Ei bine, este esenţa personalităţii nostre. Este ceea ce suntem cu adevărat, este suma totală a credinţelor, obiceiurilor pe care le avem, a trăirilor şi a emoţiilor noastre. Este locul de unde păstrăm toate acele lucruri din care este alcătuita REALITATEA noastră.

Tot ceea ce am învăţat este acolo. Mintea subconştientă funcţionează ca şi o cameră video care înregistrează şi reţine în permanenţă informaţiile şi percepţiile noastre venite prin intermediul celor 5 simţuri. Tot ceea ce am văzut, am simţit, am auzit, am gustat sau am mirosit a fost înregistrat în subconştient şi va rămâne acolo pentru tot restul vieţii. O foarte mică parte din aceste informaţii ajung în mintea conştientă sub forma amintirilor.

Modul în care gândim şi acţionăm este tot acolo, în subconştient.

Pentru a realiza o schimbare, este necesar ca acea informaţie nouă să ajungă în subconştient şi să înlocuiască vechea informaţie limitativă.

De exemplu, dacă avem teama de a vorbi în public dar vrem să înlăturăm aceasta teamă şi să devenim un “speaker” de succes, este necesar să înlocuim informaţia existentă (“Mi-e teamă atunci când trebuie să ţin o prezentare”), cu informaţia nouă (“Mă descurc excelent atunci când ţin o prezentare”).

În sfârşit, revin la întrebarea din titlu: De ce este dificil să realizăm schimbările pozitive?

Pentru a înţelege însa cum pot fi schimbate elemente ale subconştientului este necesar să înţelegem cum se formează subconştientul.

Atunci când un om se naşte, mintea subconştientă este goală (unii ii spun “tabula rasa”). Pe măsura ce persoana respectivă trece prin copilărie, subconştientul acumulează informaţii.

Învaţă de exemplu, că este mai avantajos să urmezi sfaturile părinţilor pentru a primi ulterior recompense (o bomboană sau o laudă). Toate aceste percepţii încep să se cristalizeze în timp, sub forma obiceiurilor, a credinţelor şi ajung să creeze structura realităţii pentru acea persoană.

Realitatea este subiectivă pentru că fiecare o percepe într-un mod diferit. În NLP se spune că “Harta nu este teritoriul”. Aceasta “hartă” este modul în care fiecare dintre noi percepe realitatea şi este alcătuită din “programe care rulează pe un supercalculator” – mintea subconştientă. Continuând aceasta metaforă informatică, imaginaţi-vă că doriţi la un moment dat să schimbaţi „screensaverul” calculatorului. În acest caz, trebuie să încărcaţi un nou screensaver care îl va înlocui pe cel vechi.

Subconştientul este însa puţin mai complex. Nu doar că este dificil să găsim modalitatea de a insera nouă informaţie acolo, ci mai mult, este necesar ca noua informaţie să fie mai puternică. Adică să aibă energie mai mare pentru a înlocui informaţia veche. Care este acea energie? Este energia emoţională. Este motivaţia. Cât de mult ne dorim schimbarea.

Mai este un motiv pentru care este dificil să facem schimbări în viaţa noastră :

Este vorba despre inerţie

Toate obiceiurile şi credinţele noastre au o inerţie care le conferă stabilitate. Iar această stabilitate aduce consistenţă personalităţii noastre. Fără acea consistenţă, personalitatea noastră nu ar fi conturată, ne-am schimba la orice “adiere de vânt”.

Imaginaţi-vă câtă energie mentală am irosi dacă ne-am schimba în permanenţă personalitatea!

Mai mult, avem nevoie de această consistenţă, de siguranţa că şi mâine vom face aceleaşi lucruri pe care le-am făcut şi azi pentru că, de bine de rău, ele funcţionează pentru noi şi ne-au asigurat supravieţuirea până în prezent. Apropos, ştiaţi care este proporţia gândurilor şi a acţiunilor pe care le facem fără a le conştientiza, raportat la tot ceea ce facem zilnic?

Este.....peste 95%.

Este destul de ridicat gradul nostru de automatizare, nu-i asa? Şi cu toate astea, majoritatea oamenilor sunt stresaţi şi obosiţi de cele 5% din acţiuni la care trebuie să se gândească şi pentru care trebuie să găsească soluţii. Imaginaţi-vă cum ar fi să conştientizăm tot ceea ce facem în proporţie de 100%.

Avem însa cel puţin două metode de a realiza schimbările pe care le dorim. Şi când spun schimbare, asta înseamnă schimbare pe termen lung. Prima dintre aceste metode este condiţionarea clasică pavloviană. Cea de-a doua se numeşte hipnoză.

Dar voi vorbi despre aceste 2 metode într-un articol viitor.